Ce este Partida Spaniolă? (Ruy Lopez)
Numită și Ruy Lopez sau Jocul Spaniol, e una dintre cele mai vechi, mai de încredere și mai analizate deschideri din istoria șahului. Începe cu .
Numele vine de la Ruy López de Segura, un preot spaniol din secolul XVI, care a studiat-o și a făcut-o cunoscută în cartea lui, acum mai bine de 450 de ani. Nu el a inventat-o — mutarea 3.Nb5 apare și în manuscrise mai vechi — dar el a analizat-o primul serios, iar deschiderea i-a rămas cu numele.
Așa se întâmplă cu mai toate deschiderile: unele poartă numele jucătorului care le-a studiat sau le-a folosit (Ruy Lopez, Morphy, Steinitz), altele numele locului unde s-au jucat (Berlineza, Vieneza, Scoțiana, Siciliana) sau chiar al turneului la care au apărut.
Ideea ei: nebunul de pe b5 leagă calul din c6 — apărătorul pionului central e5 — și pune presiune pe centru. Albul se pregătește să facă rocada rapid. Spaniola ocolește de obicei trucurile ieftine: duce la un joc strategic, de lungă durată, în care Albul luptă pentru un avantaj mic, dar de durată, de spațiu și de centru.
Cum o descrie Christiansen Sava: Spaniola e regina jocurilor deschise — sistemul cel mai folosit la nivel înalt de jucătorii care încep lupta cu pionul e2, și cel mai principial dintre sistemele deschise.
Primele mutări se fac în echilibru: Albul își scoate un ofițer, Negrul îi răspunde cu unul. La mutarea a treia, Albul dezvoltă nebunul de câmpuri albe atacând chiar apărătorul frontierei — calul c6. Practic spune: „vreau să-ți iau calul, ca după aceea să-ți elimin pionul e5". Amenințarea nu poate fi dusă la capăt chiar acum, dar planează peste toată partida.
Albul nu se grăbește să facă schimbul: nu vrea să renunțe la perechea de nebuni și nici n-ar avea un câștig imediat. Așa că, întrebat cu 3…a6, cel mai des se retrage. Pionii de pe c și d îi construiesc apoi o frontieră largă, cu mult spațiu în spate, iar expansiunea vine încet, în faza a doua. Negrul, în schimb, se folosește de răgazul primit ca să-și mobilizeze armata. Cine reușește se vede doar jucând.
I se mai spune și „tortura spaniolă" — o apăsare surdă, care parcă nu se mai termină. Numele vine de pe vremea lui Karpov, care cu albele era aproape imbatabil în acest sistem; l-au avut în repertoriu și Fischer, și Kasparov. Un sfat de la Christiansen Sava: dacă ești un jucător temperamental, care vrea totul repede, Spaniola nu-i pentru tine. E o luptă de lungă durată.
După „Lupta Șahistă — Faza 1: Partida Spaniolă" (Chess Architect).
Derulează mutările de start în capitolul „Mutările de start" de mai jos — nebunul atacă calul c6, care apără pionul e5, de aici presiunea pe termen lung. După 3.Nb5, Negrul are mai multe răspunsuri:
• 3…a6 — apărarea Morphy (cea mai populară): întreabă nebunul „ce faci?". Albul se retrage cu 4.Na4 (păstrează legarea) sau schimbă cu 4.Nxc6 (varianta Schimbului);
• 3…Cf6 — apărarea Berlin („Zidul Berlinez"): foarte solidă, făcută faimoasă de Kramnik, care a jucat-o cu negrele împotriva lui Kasparov;
• 3…d6 — apărarea Steinitz: solidă și prudentă;
• 3…f5 — Schliemann (Jaenisch): agresivă, pentru cei curajoși.
Din fiecare se nasc capcane — le vezi mai jos. Ține minte: în Spaniolă câștigi rar pe loc, dar poți pierde repede dacă te lăcomești.
Idei din seria „Lupta șahistă" (Chess Architect).