O partidă de șah se poate termina cu „PAT" atunci când un jucător este la mutare și nu este în șah, dar nici nu poate muta nicio piesă.
Piesele nu pot fi mutate fie pentru că sunt blocate (de exemplu pioni blocați de alte piese), sau, dacă s-ar muta, ar lăsa regele în șah.
Regele nu poate muta dacă este blocat de piesele proprii, de piese adverse apărate, sau dacă acolo unde are câmpuri libere ar intra în șah.
Cu alte cuvinte, când jucătorul la mutare nu este în șah și nu poate muta nicio piesă, partida se termină remiză — fiecare jucător câștigă o jumătate de punct.
Atunci când ești în avantaj, trebuie să fii atent să nu faci o mutare prin care adversarul să facă pat. Nu vrei ca în loc de punctul victoriei să obții doar o jumătate de punct.
În acest joc ai toată armata albă, iar regele negru e singur. Scopul tău este matul. Ai grijă: dacă regele negru nu mai are nicio mutare, dar nu este în șah, e pat și vânătoarea a eșuat.
👑 Vânătoarea regelui →